Pe fondul măsurilor agresive de maghiarizare, viața culturală a românilor din Băița beneficiează și de o serie de manifestări pe care pitoreasca localitate le găzduiește tocmai pentru a menține vie flacăra națională care pâlpâia cu mare greutate sub intemperiile politicii vremii.
Astfel, pe data de 15/28 septembrie 1902, într-o zi de dumincă, când avea loc târgul, „pitoreasca comună Băița” a fost gazda primitoare a ședinței Cercuale a Despartământului Beiuș al ASTREI (Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român). O reuniune dăsfășurată sub amenințarea și presiunea exercitată asupra minerilor români care ar fi intenționat să participe la o astfel de manifestare, presiune făcută de către conducere Minei, aflată în administrarea autorităților austro-maghiare.
Adunarea a avut loc în Biserica ortodoxă cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din Băița, în prezența unui număr mare de „de cărturari români, de comercianţi, meseriaşi şi popor român de pe teritoriul despărţământului”. „Peste 300 de Români din ţeara cea Întunecată a Bihorului s’au întrunit la sfaturi serioase şi au aprins câteva lumini ale conştiinţei naţionale”, consemnează presa vremii. („Astra în Bihor. Adunarea cercuală a despărț. Beiuş“, în Tribuna Poporului, 5/18 octombrie 1902 (Anul 6, nr. 41), p. 5)
Dintre băițenii prezenți sunt amintiți: „Petru Baku, gr.-or., Fracisc Peter, preot gr.-cat., Petru Mureşanu, învăţător, Aurel Popoviciu, învăţător, Georgia Sabou, primar (Fânaţâ), Kertész Mihály, notar cerc, Mihai Aron, sen., proprietar, Mihaiu Aron, iun., rotar, Nicolau Aron, faur, etc.”. Însă cu siguranță numărul localnicilor a fost mult mai mare, fiind zi de duminică, dar și de târg.
Cu acest prilej, biserica a fost frumos împodobită cu țesături de casă, cu spijinul femeilor. Peste ani, evenimentul a fost consemnat ca fiind „prima expoziţie în Bihor a lucrărilor de mână a femeilor române”. (Viorel Faur, „Precedente muzeistice în viata culturală a românilor bihoreni”, în Centenar muzeal orădean, Oradea, 1972, p. 57; Idem, „70 de ani de la organizarea primei expoziţii etnografice în Bihor”, în Crişana, 1972, nr. 226, p. 2; Idem, „Istoria muzeografiei, Istoricul muzeelor din Bihor (1853-1975)”, în Revista Muzeelor și Monumentelor, (anul 13, nr. 5)1976, p. 67)
„Cultura naţională românească în Bihor a avut Dumineca, în 15/28 Septemvrie a. c. o mândră zi de sărbătoare. Tînărul, dar bine desvoltutul despărţământ beiuşian al Asociaţiunei pentru literatura română şi cultura poporului român şi-a ţinut adunarea cercuală din est an la pitoreasca comună Băiţa (Rézbánya), aşezată în sîn de codru la o depărtare de 31/2 ceasuri cu trăsura dela Beiuş. Odinioară în stare de înflorire, astăzi locuitorii acestei comune sunt săraci şi necăjiţi ca toţi vecinii lor. O parte din ei sunt aplicaţi ca muncitori la băile de metal exploatate de erariu. Statul are deci în Băiţa o expositură a vestitei «idei» de maghiarizare, care şi din incidentul adunării de care vă scriu, a trebuit să-şi dea pe faţă arama.
Direcţia băilor nu numai că a interzis muncitorilor români să ia parte la adunare, ameninţându-i pentru casul contrar cu scoaterea din slujbă, ci a presionat asupra primăriei comunale, ca să stăruiască la comitetul despărţământulul să nici nu ţînă aduna în Băiţa. [ …]
Adevărul însă este, că representanţa statului în Băiţa n’a putut să înăbuşiască în sufletul seu ura în potriva culturii noastre româneşti: şi a mers aşa de departe în oarba sa cutezanţă, că a încercat să împiedice chiar ţinerea adunării unei reuniuni culturale româneşti, al cărei drept de existenţă este înscris în legea ţârii”. („Astra în Bihor. Adunarea cercuală a despărț. Beiuş“, în Tribuna Poporului, 5/18 octombrie 1902 (Anul 6, nr. 41), p. 5)
În timpul ședinței ASTREI se constată „că nicăieri Românii nu sunt așa înapoiați în cultură și atât de lipsiți în toate ca în Bihor”, însă tocmai prin aceste manifestări ale ASTREI și programul ei de sprijinirea a comunităților românești (distribuție de cărți românești, organizarea de expoziții, oferirea de premii, ținerea unor discursuri) se speră că și „pentru sărmanul popor bihorean şi cultura lui va răsări odată soarele luminii şi al înţelegerii”.
Astfel, și la finalul manifestării din Băița, preoților și învățătorilor prezenți le-au fost înmânate „un număr însemnat de cărți poporale”, care să fie distribuite țăranilor români.
După trei ceasuri de discuții, manifestarea s-a încheiat cu „un prânz comun în ospătăria comunală. La prânz serviciu bun, musică, veselie şi toaste pline de spirit, de avânt naţional. Rar putem vede în părţile acestea o comună atât de mare de fruntaşi ai poporului petrecându ’şi cu atâta demnitate la olaltă”.
Reacțiile autorităților maghiare nu au întârziat să apară, iar „vestea ținerii adunării a produs mare agitație în cercul inteligenții (adecă a Ungurilor din Băița), care cu trup și suflet își dă osteneala să maghiarizeze poporațiunea română ce locuiește aici”.
Mai mult, autorul articolului din Tribuna Poporului se plânge că presa românească nici la o lună de la eveniment nu a consemnat acest măreț moment, în schimb presa maghiară alocă spații generoase și chiar pe prima pagină acestor întruniri, tocmai pentru a sublinia pericolul lor, temâdu-se de o eventuală tulburare a ordinii publice, dar și de o „eventuală resuscitare a chestiunei de naţionalitate”.
Autorul articolului din Tribuna Poporului, care se semnează simplu „- a -”, remarcă că „Cei cu sentimente ungureşti au primit cu îngrijorare ştirea, căci întemeiarea unei agenturi a provocat groază, că se va împiedeca maghiarisarea care de zeci de ani progresează în mod îmbucurător. Dar aceea s’ar putea aştepta, că mai ales în Băiţa, unde erariul reg. ung. cu mari jertfe numai de aceea susţine minele de metal, ca să asigure traiul poporului român da acolo (Hiszi a piezi! Trad.), care altfel ar rămâne fără nici un izvor de câştig, — s’ar putea aştepta, ca valahimea de acolo să se maghiariseze, cel puţin să înveţe limba patriei maghiare, care îi dă pâne”.
Text:
dr. Cristina Liana Pușcaș