Monumentul care atestă importanța acordată orașului Băița de către Curtea Imperială de la Viena este Biserica romano-catolică închinată Sfintei Fecioare, având hramul „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” sau „Sfânta Maria Mică”.
Biserica a fost construită, după unii la 1772, după alții pe la 1780, pe linia tipologică simplificată a barocului provincial frecvent întâlnit în Transilvania, inspirat de barocul imperial central-european. Este ridicată pe o culme de deal, la o înălțime apreciabilă, astfel că din pragul ei se deschide o amplă priveliște asupra întregii văi a Băiței.
Biserica romano-catolică
Monumentul este o biserica-sală cu plan cvasitriconc, cu absida altarului semicirculară și două exedre curbilinii care amplifică nava centrală. La fel ca la toate bisericile timpului, turnul-clopotniță este plasat pe latura vestică. Semnul indubitabil al stilului baroc se citește la profilatura curbilinie a panourilor de zidărie dispuse „în oglindă” pe fațada principală. Acestea fac racordul dintre verticala turnului și cornișa navei. Pe fațada principala vestică, unde este plasată și poarta de intrare, se disting cu claritate și alte elemente stilistice specifice pentru stilul baroc terezian, ce conferă edificiului aspectul monumental personalizat. Acestea sunt: cele patru lesene încheiate cu capiteluri sobre de tip toscan, cornișa cu o puternică profilatura în retrageri succesive, fereastra încheiata în arc semicircular și festonată cu chenar amplu, arcada oarbă (de fapt mai degrabă un panou) cu traseu arcuit al sprâncenei numit „mâner de coș”, ce încheie coronamentul fațadei. Un element important care și-a pierdut, din păcate, autenticitatea, este cartușul cu cronostih plasat deasupra portalului cu profil rectangular. De asemenea, și micul turn de lemn placat cu tablă pare a fi un modest adaos târziu al ansamblului monumental.
Interiorul bisericii oferă surpriza păstrării autenticității stilului baroc la mai multe elemente: este prezentă tribuna orgii susținută de un perete curb modelat printr-o ampla deschidere încheiata cu un arc în „mâner de coș”, specific perioadei barocului. Tribuna are un parapet monumental alcătuită din baluștri de lemn fasonați pe trasee curbilinii. În spatele lor este prezentă tubulatura orgii, o piesa de dimensiuni medii, care are inscripționate pe cantul clapelor câteva detalii de epocă ce permit crearea unui parcurs cronologic. Spre exemplu: Streicher Adam, 1874.
Pictura plafonantă este bine restaurată, în sensul respectului stilului baroc original. Astfel, pe plafonul navei este pictat în tehnica iluzionistă a clar-obscurului (trompe l’oeil) – un cartuș cu un traseu curbiliniu baroc, cu marginile puternic marcate cu un chenar profilat prin nervuri în retragere. Maniera picturii este cea numită „grisaille”, deci este preponderent lucrată în griuri cvasimonocrome. Singurele accente cromatice sunt cele ce reprezintă lumina divină a unui soare mistic, pe care se profilează, compuse dinamic pe trasee diagonale suprapuse, Tablele Legii veterotestamentare, crucea, sabia și o ramură de finic sau de salcie, simbol al victoriei creștinismului.
Un al doilea cartuș pictat este plasat in pe tavanul absidei altarului. Având același tip de chenar decorativ pictat în grisaille, cartușul are în centrul său o monstranță. De la baza acesteia pornesc cele două însemne ale euharistiei: un spic de grâu, simbol al pâinii, deci a Trupului mistic lui Hristos, și o viță de vie, simbol mistic al Sângelui Său vărsat pentru mântuirea omenirii. Singurele accente de culoare sunt, la fel ca în cartușul de pe plafonul navei, razele galben-aurii care pornesc radial din centrul imaginii. Pictura ambelor cartușe reprezintă gloria și victoria creștinătății asupra vechii lumi.
Dar piesa cea mai prețioasă a interiorului este un tablou de altar de mari dimensiuni ce, din punct de vedere stilistic, este contemporan cu biserica atât ca tehnică picturală, cât și ca tematică. Pictura în ulei este de foarte bună calitate, are o atmosfera picturală creată printr-o tehnică a clar-obscurului remarcabilă. Rama tabloului este modelată și ea în stil baroc, cu ornamente vegetale poleite sub forma de ghirlande specifice stilului „zopf” agreat la curtea imperială vieneză. Tema tabloului evocă cultul marial ce a fost reabilitat în perioada Contrareformei, atunci când reapar, cu forță sporită, scenele de devoțiune. Între acestea, o scena emoționantă, plină de umanism și gingășie, este și cea a Nașterii Fecioarei Maria, sărbătorită în fiecare an în data de 8 septembrie.
Pentru că și catedrala barocă din Oradea are tot hramul Sfintei Fecioare, dar nu al „Nașterii”, ci al „Înălțării la cer/Adormirea Maicii Domnului” (sărbătoarea numită „Sfânta Maria Mare” are loc în fiecare an la 15 august), iar picturile din interiorul acesteia fac parte din aceeași familie stilistică cu pictura din biserica din Băița, putem presupune că tabloul cu „Nașterea Fecioarei” de la Băița are ca autor pe Joseph Vinzenz Fischer (1729-1810), cel care a pictat și tablourile din catedrala orădeană în spiritul ambianței picturale vieneze. Regia scenografică și luministică, finețea clar-obscurului, tipul de compoziție pe diagonală și tipologia facială trimit la inspirația din maniera lui Gianbattista Tiepolo (1696-1770), maestru de referință al epocii.
Mobilierul stranelor este și el original, fasonat în stilul barocului provincial printr-o profilatură sinusoidală.
Text:
Dr. Ramona Novicov, Istoric și critic de artă, conf. univ. la Universitatea din Oradea, Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură
CASETĂ TEHNICĂ A BISERICII CATOLICE DIN BĂIȚA AFLATĂ PE LISTA MONUMENTELOR ISTORICE CU NR. DE COD BH-II-M-B-0110
| Structura sa este formată dintr-un singur corp de zid, care se lărgește în mod semicircular în mijlocul său, conferind o lățime de 7,83 m, în timp ce lungimea totală a bisericii este de 12,90 m. Dimensiunile porticului sunt de 3,40 m în lungime și 4,40 m în lățime. Această porțiune a bisericii este delimitată de un arc și două stâlpi răzleți de perete. Sanctuarul se încheie printr-o absidă semicirculară cu dimensiunile de 5 m lungime și 4,14 m lățime. Lângă sanctuar se află o sacristie mică cu dimensiunile de 2,50×1,85 m. Iluminarea sanctuarului este asigurată de două ferestre cu sticlă colorată, în timp ce pe corpul bisericii se găsesc ferestre dreptunghiulare obișnuite. Biserica adăpostește două altare, dintre care cel mai vechi, devenit în prezent altar secundar, a fost construit în anul 1880. Pe fațada sa se remarcă sicriul ce adăpostește în Vinerea Mare corpul Mântuitorului, cioplită în lemn. Piatra altarului datează din 1799 și a fost autentificată în 1899. Turnul bisericii, realizat din lemn, adăpostește două clopote. Clopotul de dimensiuni mai reduse, cu o greutate aproximativă de 80 kg, poartă inscripția „Ora pro nobis Sancta Dei Genetrix 1868″ /Maica Domnului, roagă-te pentru noi 1868/. Clopotul mai mare, cu o greutate de aproximativ 150 kg, poartă inscripția: „Spre Gloria Domnului și în cinstea Măicii Domnului, turnat de Hönig Frigyes, Arad 1930”. Tabloul altarului principal ilustrează simbolic Nașterea Mariei. Executat în ulei pe pânză, cu dimensiunile de 3 m în înălțime și 1,73 m în lățime, acesta emană o tonalitate închisă. Cele 14 bănci au fost comandate de Episcopatul Oradea și realizate de tâmplarul local Török István în anul 1878. Tablourile Via Crucis reprezintă un dar al soției lui Zettel Gyula și au fost donate în 1890. În ceea ce privește statuile artistice, acestea lipsesc, cu excepția statuii Sf. Anton, adusă în anul 1906 din Tirol. Beiuş, la 26 Iunie 1979 [Document semnat de Moldovan Ernest] Arhivele Episcopiei Romano-Catolice Oradea, fondul Parohii |
În septembrie 2023, prin grija Asociației „înv. Bortoș Costea Maria”, a fost aplasată pe fațada bisericii o placă informativă privind istoricul acestui lăcaș de cult.
CRUCEA DE IUBIRE
Totodată, în curtea bisericii romano-catolice cu hramul „Nașterii Maicii Domnului” a fost ridicată o Cruce de Iubire, una dintre numeroasele cruci de lumină (iubire) construite după modelul Crucii Glorioase de la Dozule (Franţa). Crucea de Iubire reprezintă a suta parte din Crucea Glorioasă (734 m – altitudinea muntelui Golgota). Crucile de Lumină sunt alcătuite pe schelet metalic în culorile alb-albastru (culorile preferate ale Sfintei Fecioare) și sunt luminate.
Crucea de Iubire din curtea Bisericii romano-catolice „Sf. Maria Mica” din Băița a fost amplasată pe un soclul care în vara anului 2024 a fost restaurat prin grija Asociației „înv. Bortoş Costea Maria”. Prin acest proiect, asociația și-a propus atât refacerea intergrală a soclului, cât și repunerea în valoare a acestui monument arhitectural de for public, încercând să redea demnitatea de odinioară a lăcașului de cult care se înscrie în Lista Monumentelor Istorice cu nr. de COD BH-II-m-B-01106. Finalizarea lucrărilor a avut loc pe 8 septembrie 2024, când instituția religioasă sărbătorește hramul său.