
N. la 14 martie 1938, în Băița, județul Bihor
D. la 30 octombrie 2014
S-a născut în familia lui Ioan și Saveta Faur.
În 1955 a absolvit Combinatul școlar Ștei. Până în 1960 a fost angajat la Întreprinderea Minieră Bihor, Secția I, Băița, urmând ca între anii 1960 – 1965 să frecventeze cursurile Institutului și Facultății de Mine din Petroșani. Revine, în 1966, pe un post de inginer minier subteran la Întreprinderea Minieră Bihor, devenită, ulterior, Exploatarea Minieră Bihor. În 1968 devine șef sector minier subteran, în 1974, inginer principal, iar în 1978, șef sector schimb subteran. În 1987 participă și la un curs de perfecționare la București. În 1989, în baza limitei de vârstă, iese la pensie.
Din cei peste 35 de ani de muncă, desfășurați la Băița Plai și Valea Leucii, mai bine de 9 ani a lucrat la Sectorul Avram Iancu, la exploatarea zăcământului de uraniu, și 11 ani la Sectorul II Molibden a Exploatării Miniere Bihor. În perioada activității la Valea Leucii, unde a lucratla exploatarea zăcământului de uraniu, între anii 1986-1989, a fost șef de sector.
În 1974 s-a căsătorit cu Rotaru Elena, profesoară de limba română, iar din căsătoria lor au rezultat doi copii: Diana-Ioana și Elena-Carmen.