N. 26 septembrie 1907, în Husasăul de Criș, jud. Bihor
D. 1981, mănăstirea Hodoș Bodrog, jud. Arad
A fost unul din cei mai vrednici și însemnați preoți care au păstorit în parohia Băița, prin calitățile și realizările duhovnicești și administrative pe care le-a împlinit cu multă jerftă, dăruire și înțelepciune.
S-a născut din părinții Ioan și Maria, țărani cu mai puține posibiltăți materiale, astfel că după ce a urmat școala primară în satul natal, a beneficiat de bunăvoința unei doamne mărinimoase din Oradea, care l-a adăpostit aici o vreme și l-a apropiat de Biserica cu Lună, iar preoții bisericii, văzând aplecarea sa spre cele duhovnicești, l-au trimis la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Cernica, de lângă București. Aici l-a avut coleg de studii pe Teoctict Arăpașu, viitorul Patriarh al României. Apoi a urmat și Facultatea de Teologie din București.
Întors la Oradea, a fost hirotonit și a slujit o perioadă ca diacon la Biserica cu Lună din Oradea, după care s-a închinoviat la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, lângă Arad și a fost tuns în monahism. Pentru calitățile și râvna de care a dat dovadă în mănăstire, în anul 1943 a fost ales în demnitatea de stareț al acestui important și istoric așezământ monahal, conducând mănăstirea până în anul 1953.
Cunoscându-l îndeaproape și apeciindu-l, episcopul Nicolae Popovici l-a chemat la Oradea, unde avea nevoie de preoți de nădejde, în acele împrejurări, când după instalarea la putere a regimului stalinist-comunist Biserica a trecut prin grele încercări. Episcopul Nicolae l-a numit ca preot paroh în parohia Băița, unde erau două biserici și comunitatea de credincioși de acolo avea mare nevoie de un păstor vrednic, în debusolarea produsă de colonizarea acolo în zonă a mii de ruși, care lucrau intens la minele de uraniu și metale neferoase de la Vașcău și Băița.
Și într-adevăr, a fost omul potrivit la locul potrivit. Harul său duhovnicesc a adus în Băița o atmosferă deosebită, atrăgând pe enoriași la biserică și la cele sfinte prin slujbele bisericești și particulare, prin apropierea și căldura cu care îi trata pe oameni, indiferent de condițiile și structura lor sufletească. Era un om corect, riguros, amabil și săritor, se ținea întotdeana de cuvânt. Așa a reușit să închege și să unească întreaga comunitate și să organizeze lucrări de reparații capitale și înnoiri de mare anvergură la amândouă bisericile din parohie, lucruri foarte greu de împlinit în acea perioadă, când statul socialist era în multe feluri potrivnic Bisericii. La biserica veche ortodoxă s-a construit turnul de la intrare, masiv și cu trei clopote, s-au făcut reparații capitale interioare și exterioare la întreg edificiul, s-a electrificat și s-a executat bolta, lucrările de pictură și stranele, plus înzestrarea cu toate cele necesare cultului divin.
La biserica fostă greco-catolică, la fel s-au făcut lucrări de consolidare a zidurilor, s-a tencuit interior și exterior, s-a electrificat și s-au executat un nou iconostas și stranele, în anul 1975. Până atunci, din 1930, când s-a edificat, biserica a funcționat fără catapeteasmă. Părintele Iulian Nicoară a făcut personal proiectul iconostasului, care a fost sculptat la atelierele Patriarhiei din București. Piesele ornamentale sculptate au fost aurite tot de părintele paroh. Pentru acoperirea costurilor tuturor reparațiilor și înnoirilor făcute și la această biserică, părintele Nicoară a colindat mai multe centre episcopale și la oameni apropiați Bisericii, adunând cu greu sumele necesare.
Pentru deosebitele sale merite duhovnicești și administrativ-gospodărești a fost distins cu rangul de arhimandrit, cel mai înalt grad monahal înainte de treapta de arhiereu.
De altfel, având în vedere deosebita sa activitate și prestigiul de care se bucura, în anul 1969, când episcopul Oradiei Valerian Zaharia a fost pus forțat în retragere și pensionat de către autoritățile comuniste ale vremii, arhimandritul Iulian Nicoară a fost propus pe lista celor trei candidați oficiali la rangul de episcop pentru Oradea. Din cei trei a fost ales atunci protopopul Brașovului Vasile Coman.
Părintele Iulian Nicoară a funcționat ca preot la Băița timp de 19 ani, deosebit de fructuoși, lăsând o impresie de neuitat pentru toți enoriașii, ca un preot și duhovnic de elită. La bătrânețe, îmbolnăvindu-se, s-a pensionat și a fost nevoit să se interneze în spitalele din București-Fundeni, Vașcău, Beiuș și Oradea, sprijinit și de episcopul Vasile Coman. Și-a cumpărat un apartament în Oradea, unde a locuit în ultima perioadă a vieții și unde a trecut la cele veșnice în anul 1981, fiind înmormântat, la dorința sa, la mănăstirea Hodoș Bodrog.
Text:
Pr. Dorel Ocravian Rus
