N. 9 iulie 1976, în Băița, jud. Bihor

Născut în familia lui Alexandru şi Elena. A urmat cursurile Şcolii Primare Băiţa, având ca învăţătoare pe dna Bortoş Maria. Apoi a urmat Şcoala Generală Nucet (clasele V-VIII), iar liceul l-a absolvit la Ştei, Liceul Unirea.

Având chemare spre biserică încă din copilărie, când participa la slujbe la Biserica Romano-Catolică, ca ministrant se înscrie la Facultatea de Teologie Greco-Catolică Oradea, în anul 1994, apoi urmează la Roma, începând cu anul 1995, cursurile de Filozofie la Facultatea de Teologie din Como. Continuă apoi din 1997, la Roma, cu Facultatea de Teologie Gregoriana, după 3 ani, absolvă teologie.

Între anii 2001 şi 2004 urmează cursurile de Master la Facultatea Augustinianum Patristica la Roma. În anul 2006 este admis pentru a urma cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie Romano-Catolică Bucureşti, pe care le finalizează în anul 2008. Apoi se înscrie, în anul 2016 la cursuri de Master în Management Pastoral la Facultatea Pontificala de Teologie san Giovani in Laterano la Roma, pe care le absolvă în anul 2018.

După terminarea facultăţii preia postul director al Biroului Pastoral pentru Laici al Episcopiei Greco-catolice Oradea, unde îşi desfăşoară şi acum activitatea cu succes.

Aici organizează schimburi de experienţă, excursii şi tabere cu tinerii greco-catolici, şi nu numai, în Italia, Malta, Portugalia, precum şi în ţară (una din tabere fiind organizată în anul 2019 la Băiţa, împreună cu Asociaţia „înv. Bortoş Costea Maria”).

Tot din poziţia ocupată în cadrul Episcopiei Greco-Catolice Oradea, înfiinţează, împreună cu Ovidiu Lazar, Asociaţia „Enjoy-muzic”, unde promovează cultura, arta şi tinerele talente. Festivalul „Enjoy-muzic” desfăşurat în ultimii 3 ani în Băile-Felix, este un succes internaţional.

Între anii 2004-2017, a fost Magistru la Colegiu Sfânta Familie din cadrul Seminarului Greco-Catolic Oradea, precum şi Preot spiritual la clasele I-IV a Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea.

S-a căsătorit cu Ana Elena Bortoş la 21 august 2004. Au trei copii: Alexis, a studiat teologia, urmând să se înscrie la Managementul și gestiunea societăților turisticem la Roma; Mateo, studiază matematică-informatică şi Paula, mezina familiei, elevă la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *