Băița (jud. Bihor), azi parte componentă a orașului Nucet, cunoscută ca important centru minier încă din perioada medievală, în principal cu exploatări de cupru (de numele căruia se leagă însăși denumirea de Rézbanya) sau metale rare (molibden și bismut), prezintă numeroase particularități social- economice păstrate în memoria colectivă, vizibile și azi în modul de trai al localnicilor. Într-o comunitate în care ocupația principală a devenit mineritul, modul de trai al localnicilor a fost puternic influențat de posibilitățile oferite de remunerația bănească obținută prin munca salariată, într-o perioadă în care sate învecinate aflate la altitudini mai joase (precum Fânațe, Câmpani, Sighiștel), aveau caracteristic un mod de trai bazat pe agricultura.
Comunitatea localității Băița s-a găsit eterogenă încă din perioada timpurie a mineritului (sec. al XV-lea), fiind colonizate populații de etnie germană, slovacă și maghiară, ca lucrători la minele de cupru și fier, ai căror urmași astăzi fac parte dintre locuitorii Băiței, păstrându-și apartenența etnică și confesiunea romano – catolică[1]. S-au alăturat populației românești autohtone ortodoxe și ulterior greco – catolice, formând împreună o comunitate de lucrători mineri al cărui mod de trai s-a particularizat prin tendința de urbanizare a localității, prin instalarea de timpuriu a instituțiilor administrative aferente exploatării miniere și a celor adiacente de învățământ german, maghiar și român, a celor ecleziastice, de timp liber etc.[2]. În secolul al XIX-lea lucrătorii minelor și ai topitoriilor de fier ai Băiței împreună cu cei din Vașcău și din satele limitrofe făceau parte și erau membrii ai unor instituții de ajutorare financiară reciprocă (Bruderlade) atestate chiar din 1819[3].
Pornind de la relieful înconjurător și modul de trai al populației autohtone românești, realitatea etnografică a locuitorilor Băiței s-a înscris în ceea ce numim agricultura de munte cu pământ arabil puțin, slab productiv cu areale mici de terenuri despădurite. Se găsește în toponimia istorică a satului, spre exemplu teren redat agriculturii în apropierea hotarelor dintre Băița și Sighiștel cu numele de Ciunjiștea Vârtopii sau Curătura denumire proprie unei părți a hotarului Băiței între 1818 și 1868[4].Pășunile erau necesare creșterii animalelor, ocupație atestată în urbariul de la 1600 unde locuitorii din Băița erau notați cu al doilea cel mai numeros număr de oi după satul Câmp. În același document sunt înregistrați cinci locuitori ca având fiecare dintre ei în posesiune vite, cai, turme de porci și oi[5]. În conscrierea din 1720 localnicii din Băița pășunau vaci, boi, cai, oi și capre, însă în număr mai mic decât alte sate din zona montană a Depresiunii Beiuș[6]. Pământurile au fost folosite ca pășuni și grădini de mici dimensiuni în care se cultivau porumb, cartofi, orz, ovăz, secară și zarzavaturi și legume. În 1841 din șpanatul Băița se dădea ca dijmă o cantitate de 1950 de bucăți de varză către Episcopia Romano – Catolică[7]. Grâul, principala cereală panificabilă se cultiva în cantități foarte mici sau chiar deloc în anumite perioade[8]. Cultivarea pomilor fructiferi adaptați climei de munte a fost atestată încă din 1733 prin prezența în conscrierea din acel an a 7 cazane de fiert țuică în Băița[9]. Realitatea etnografică din trecut implică și o agricultură mai intensă în partea joasă a satului (azi vatră a orașului Nucet), unde pământurile permiteau o extindere agricolă care să susțină un sistem alimentar pentru populația autohtonă și o sursă de venit prin valorificarea surplusului în târgul săptămânal al Băiței, unde își vindeau mărfurile alimentare și meșteșugărești și alți locuitori ai Depresiunii Beiuș dar și moții din Apuseni[10].
Descarcă articolul complet
*studiu apărut în Biharea LII/2025 https://biharea.mtariicrisurilor.ro/arhiva/
***ana_maria_p_2007@yahoo.com
[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83i%C8%9Ba,_Bihor
[2] Biserica și școala. Foaie bisericească scolastică, literară și economică, anul XXVII, (în continuare Biserica și școala. Foaie bisericească… ) nr. 45, Arad 9/22 noiembrie 1903, p. 375; Biserica și școala. Foaie bisericească scolastică, literară și economică, anul XXVII, (în continuare Biserica și școala. Foaie bisericească…) nr. 46, Arad 16/29 noiembrie 1903, p.384.
[3] Nicolae Țucra, Vașcău. Comună – oraș – ținut, Editura Brevis, Oradea, 2000, p. 195.
[4] Barbu Ștefănescu, Tehnica agricolă și ritm de muncă în gospodăria țărănească din Crișana (sec al XVIII-lea și începutul sec. al XIX), Editura Fundația Culturală ”Cele Trei Crișuri„ , Oradea, 1995, (în continuare Barbu Ștefănescu, Tehnica agricolă…)vol.1, p.160; Barbu Ștefănescu (coordonator), Aurel Chiriac, Ioan Goman, Stelian Nistor, Agricultură, meșteșug, și comerț, la locuitorii zonei Beiușului, în secolele XVIII- XIX, Editura Universității din Oradea, 2001, p. 49 – 50.
[5] Nicolae Țucra, op. cit., p. 67.
[6] Barbu Ștefănescu (coordonator), Aurel Chiriac, Ioan Goman, Stelian Nistor, op. cit., p.84.
[7] Sabina Horvath, Alimentația tradițională din Bihor între secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, Editura Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 2017, ( în continuare Sabina Horvath, Alimentația tradițională din Bihor…), p. 130.
[8] Ibidem, p.84.
[9]Ibidem, p.195.
[10] Barbu Ștefănescu (coordonator), Aurel Chiriac, Ioan Goman, Stelian Nistor, op. cit.,p.139.